[languagelinks]

Demararea proiectului Aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti

drept6Universitatea din Bucureşti și Asociația Alumni ai Universității din București au plăcerea de a vă aduce la cunoştinţă demararea proiectului Aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, desfășurat în anul 2014. În acest an universitar, Universitatea din București aniversează un secol şi jumătate de existenţă. În prezent, Universitatea noastră numără 19 facultăţi, 21 de şcoli doctorale, peste 2 000 de cadre didactice şi cercetători, peste 20 000 de candidaţi anual, peste 30 000 de studenţi  şi în medie 10 000 de absolvenţi la toate ciclurile de învăţământ numai în anul 2013. De un secol și jumătate, comunitatea academică a Universităţii din Bucureşti răspunde nevoilor societăţii româneşti de educare, formare profesională și cercetare la cele mai înalte standarde. Nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm poziţionarea Universităţii drept o instituţie de prestigiu atât în România, cât şi în lumea academică internaţională prin acordurile inter-universitare cu peste 53 de ţări prin intermediul cărora numai între anii 2005-2013 s-au format peste 6000 de studenţi străini.

Pe acest website vă vom ține la curent cu toate evenimentele dedicate aniversării.

Facebook Iconfacebook like buttonTwitter Icontwitter follow button
romaniaEnglish